Biotehnologie şi genetică animală
Anatomia şi topografia aparatului genital femel
Aparatul genital al femelei îndeplineşte în organism trei funcţii:
-elaborează gameţi feminini;
-secretă o serie de hormoni sexuali;
-asigură copulaţia, fecundaţia, nidaţia şi dezvoltarea produsului de concepţie.
Din punct de vedere topografic, organele genitale femele se împart în:
a) interne – genitalia internă (vaginul, uterul, oviductele şi ovarele);
b) externe – genitalia externă (vulva, vestibulul vaginal şi clitorisul).
Vulva(vulva) reprezintă orificiul extern al tractului genital. Ea este constituită din două labii, care sunt reunite prin două comisuri: inferioară (comissura labiorum inferior) şi superioară (comissura labiorum superior). Unindu-se, labiile formează fanta genitală. Fanta vulvară este orientată vertical, iar la unele specii la comisura inferioară se găseşte un smoc de păr (la vacă).
Ca bază anatomică, labiile(labia vulvae) au muşchi striat cu fibre orientate circular, numit muşchiul constrictor al vulvei (m. constrictor vulvae). La exterior fiecare labie vulvară este acoperită cu piele fină bogată în glande sebacee şi sudoripare. Pielea este prevăzută cu pieri rari. La vacă, oaie, capră, scroafă şi căţea comisura superioară a fantei genitale este rotunjită, iar cea ventrală este ascuţită. La iapă comisura superioară este ascuţită, iar cea inferioară largă, rotunjită, adăpostind în ea o fosetă clitoridiană largă.
Clitorisul(clitoris, cunnus) este un organ erectil, analog al penisului, rudiment al corpului cavernos, are două rădăcini, un corp şi un gland. Rădăcinile se inseră pe arcada ischiatică şi sunt acoperite de un muşchi ischiocavernos rudimentar. Corpul clitorisului este orientat caudo-dorsal şi proemină în comisura inferioară a vulvei. Clitorisul este prevăzut la extremitatea inferioară cu glandul clitoridian. Glandul clitorisului la iapă este bine dezvoltat şi este dotat cu un «capişon» prepuţial bine evidenţiat.
Corpul cavernos al clitorisului (asemănător corpilor cavernoşi de la mascul) este acoperit de o albuginee şi bogat în terminaţii nervoase; în timpul actului sexual sesizează excitaţiile neuro-sexuale, fiind capabil la erecţie limitată.
Vestibulul vaginal(vestibulum vaginae) începe de la fanta genitală şi se termină la meatul urinar, fiind un conduct comun uro-genital. Vestibulul vaginal la animalele mari are lungimea de 8-14 cm, conductul lui are o proiecţie orientată de jos în sus şi înainte. La vaci, scroafe, oi şi capre meatul urinar este precedat de un diverticul suburetral (diverticulum suburetrale). Această particularitate anatomică trebuie luată în seamă la introducerea pipetei în timpul însămânţării artificiale a vacilor prin metoda tactil-recto-cervicală şi la cateterizarea vezicii urinare. La iepe diverticulul lipseşte. Delimitarea vestibulului de vagin se face printr-un pliu al mucoasei – himenul rudimentar, situat la nivelul orificiului extern al uretrei. La femelele animalelor agricole himenul(hymen) este redus la un pliu. Uneori, complet dezvoltat, se întâlneşte la scrofiţe şi iepe.
Peretele vestibulului este lipsit de seroasă, conţine o musculatură proprie striată, iar stratul vascula, bine dezvoltat la căţea şi iapă, formează bulbii vestibulari(bulbus vestibuli), formaţiuni de tip erectil, care în timpul actului sexual se umflă şi se îngroaşă. Mucoasa vestibulară este netedă şi roză; aderă la musculoasă prin submucoasa în care se găsesc glandele vestibulare mari (gl. vestibulare major). Printr-un orificiu aceste glande (la vacă, oaie, iepuroaică) se deschid lateral meatului urinar. Caudal şi lateral meatului urinar sunt dispuse pe două rânduri orificiile glandelor vestibulare mici (iapă, scroafă, căţea). Secretul acestor glande lubrifiază mucoasa vestibulară în timpul stadiului de excitare a ciclului sexual.
Vaginul(vagina, colpos) este un organ musculo-membranos tubular lung, se găseşte în cavitatea pelviană, fiind delimitat anterior de cervix şi posterior de meatul urinar. Dorsal, faţă de vagin este dispus rectul, iar ventral – vezica urinară. Vaginul împreună cu vestibulul vaginal alcătuieşte conductul copulator.
În structura peretelui vaginal sunt trei straturi: mucoasa, musculoasa şi seroasa. Învelitoarea externă, seroasa, este continuarea seroasei uterine şi îmbracă vaginul numai parţial. În partea posterioară vaginul este dotat cu o adventice conjunctivă care continuă cu ţesutul conjunctiv retroperitoneal. Musculoasa este reprezentată printr-un strat circular intern şi un strat longitudinal extern, între ele găsindu-se stratul vascular.
La vacă vaginul este lung de 30-35cm, mucoasa formează o serie de pliuri longitudinale, care fac posibilă dilatarea acestuia. De o parte şi de alta a liniei mediane inferioare se găsesc două canale Gartner (ductus Gartneri) care se deschid cu orificii, diametrul cărora este de 1,5-2mm lângă meatul urinar.
La iapă vaginul este de formă cilindrică, turtit dorso-ventral, cu lungimea de 20-25cm.
La vacă, iapă, oaie şi capră anterior vaginul se lărgeşte formând bolta vaginală (fornix vaginae). La scroafă bolta vaginală lipseşte şi vaginul fără graniţe pronunţate trece în cervix.
Uterul(uterus, hystera, metra) este un organ tubular, musculo-membranos, care este destinat adăpostirii şi asigurării condiţiilor dezvoltării produsului de concepţie de la nidaţie şi până la parturiţie. Ca topografie, uterul este aşezat în cavitatea pelviană şi zona posterioară a cavităţii abdominale (vacă, oaie, capră, iapă). La unele specii (scroafă, iepuroaică) el se găseşte aproape în totalitate în cavitatea abdominală. Uterul este suspendat în cavitatea abdomino-pelviană prin cele două ligamente largi.
Anatomic uterul este format din două coarne, corp şi cervix (colul uterin). La majoritatea animalelor agricole uterul este bicorn. La iepure şi alte rozătoare uterul este dublu, cu două canale cervicale, care se deschid aparte prin două orificii externe în vagin.
Cervixul(cervix) este componenta caudală a uterului şi reprezintă un organ cilindric cu pereţii groşi, care uneşte cavitatea uterină cu cea vaginală. Canalul cervical comunică cu vaginul prin ostiumul vaginal, iar cu uterul prin ostiumul uterin. Canalul cervical (canalis cervicis) este închis, cu excepţia stadiului de excitare a ciclului sexual şi parturiţiei. Cervixul poate rămâne întredeschis şi în unele cazuri patologice (endometrite puerperale, metrită purulentă cronică sau în caz de avort). Anatomic cervixul este format din două porţiuni: porţiunea prevaginală, mai lungă, şi porţiunea vaginală, care la unele specii pătrunde în bolta vaginală (fornix vaginae) şi formează o proeminenţă.
Mucoasa cervicală formează numeroase pliuri longitudinale, care la unele specii depăşesc ostiumul vaginal, se dispun radiar şi circular formând «floarea involtă» (la scroafe lipseşte). Mucoasa este căptuşită cu un epiteliu cilindric, ea funcţionează ca o glandă care elimină mucus cervical ce conţine mucină. Acest secret posedă calităţi bactericide şi bacteriostatice. Având o sarcină electrică negativă, mucusul cervical formează un câmp electric care dirijează spermii spre oviduct. Cantitatea secretului cervical la vacile negestante este neînsemnată, dar în timpul gravidităţii ostiumul vaginal al cervixului este astupat cu un dop de mucus al gestaţiei. Acest dop îndeplineşte rolul de barieră şi se păstrează pe tot parcursul sarcinii şi în următoarele câteva zile după parturiţie. În timpul căldurilor mucusul este fluid, transparent şi este eliminat într-o cantitate mare. Musculoasa cervicală este formată din trei straturi: cel intern, circular, fiind mai gros, la contractarea fibrelor musculare netede asigură închiderea ermetică a canalului cervical. Stratul extern, din fibre musculare dispuse longitudinal, este mai subţire. Între cele două straturi de muşchi se găseşte un strat vascular, care este constituit dintr-un ţesut conjunctiv moale. El este străbătut de numeroase vase sangvine şi nervi.
Seroasa, care îmbracă cervixul, este continuarea seroasei uterine care se extinde parţial şi pe vagin.
La vacă cervixul este foarte dezvoltat, de o consistenţă tare; are o lungime de 8-12cm (la cele bătrâne 10-15cm), diametrul de 3-6cm. Extremitatea caudală a colului pătrunde cam cu 2-4cm în bolta vaginală a cervixului. Mucoasa cervixului formează o mulţime de pliuri proeminente longitudinale şi 3-5 (4) cute (pliuri) transversale, bine evidenţiate ale căror vârfuri sunt orientate caudal. Acest aspect se constată şi la nivelul «florii involte». Existenţa acestui tip de cute în canalul cervical provoacă dificultăţi la cateterizarea uterului.
La oi şi capre cervixul este mai mic şi atinge 5-7cm în lungime. Floarea involtă este formată din două falduri ale mucoasei cervicale, cel superior fiind mai mare, dându-i aspectul unui bot de peşte.
La iapă cervixul este bine dezvoltat, are lungimea de 5-7cm şi diametrul de 3-5cm. Cervixul la iapă este mai moale decât la vacă; este plasat pe planşeul bazinului şi uşor se palpează prin traversul rectului sub formă de corp cilindric, dur. Canalul cervical este drept şi lipsit de cutele transversale, ceea ce permite cateterizarea uterului cu uşurinţă chiar şi atunci când animalul nu se află în stadiul de excitare a ciclului sexual. Porţiunea vaginală a corpului pătrunde cu 2-3cm în cavitatea boltei vaginale.
La scroafă colul uterin este lung de 12-20cm, îngust. Peretele său formează la interior nişte papile (14-20) cu aspect de pernuţe, dispuse în două-trei rânduri succesive care se angrenează între ele, închizând foarte bine canalul cervical. Trecerea în uter şi în vagin se face prin ştergerea acestor papile, fără un orificiu propriu-zis. Colul nu are proeminenţe în cavitatea vaginală şi nu formează floarea involtă.
Corpul uterin(corpus uteri) comunică anterior cu baza coarnelor, iar caudal continuat cu cervixul. Are aspect cilindric, turtit dorso-ventral, la diferite specii de animale evidenţiat diferit. La vacă, oaie, capră şi scroafă corpul uterin este slab pronunţat, deoarece nu serveşte ca loc pentru dezvoltarea produsului de concepţie, lungimea lui este de doar 2-3cm.
La iapă corpul uterin este uşor turtit dorso-ventral şi este mult mai larg decât la alte specii (are lungimea de 15-20cm, lăţimea de 7-12cm) şi serveşte ca loc pentru dezvoltarea produsului de concepţie.
Coarnele uterine(cornua uteri) sunt nişte formaţiuni tubulare de formă cilindrică sau conică, continuă anterior (scroafă, căţea, iepuroaică). Fiecare corn uterin are o curbură mică, pe care se inseră ligamentul larg şi o margine posterioară, mai largă, comunică cu corpul uterin. Traiectul coarnelor variază de la specie la specie, fiind rectiliniu (căţea pisică), curbat cu convexitatea dorsală (vacă) sau ventrală (iapă) şi flexuos (scroafă).
La toate animalele lungimea şi lăţimea coarnelor uterine variază în funcţie de vârstă, rasă, nutriţie, întreţinere şi starea fiziologică.
La vacă coarnele uterine cu lungimea de 20-25cm sunt alipite la bază, între ele găsindu-se un ligament (sept) intercornual de 8-10cm. După acest principiu unii cercetători consideră uterul rumegătoarelor de tip bicorn subseptat. Zona de unire a bazei coarnelor uterine este marcată la exterior printr-un şanţ (brazdă, jgheab) longitudinal pe faţa dorsală. Această brazdă intercornuală se palpează cu mâna prin traversul rectului şi are însemnătate la diagnosticarea gestaţiei şi sterilităţii. Locul divergenţei coarnelor uterine se numeşte bifurcaţie. De aici coarnele devin divergente, curbându-se înainte, în jos şi lateral (formă de coarne de berbec). Astfel curbura superioară (curvatura major) e mare, iar curbura inferioară (curvatura minor) – mică. De curburile mici se prind ligamentele largi. Aproximativ 5cm din vârful coarnelor nu sunt suspendate de ligamentele largi, ceea ce antrenează uneori torsiunea uterină la femelele gestante.
La iapă coarnele uterine sunt relativ scurte (5-25cm) cu vârful în sus, curbura superioară este mică, iar cea inferioară – mare. Coarnele au formă de tălpi de sante.
La scroafă coarnele uterine sunt lungi (până la 1-2m), flexuase, intestiniforme, aproape în întregime se află în cavitatea abdominală. Coarnele uterine se deosebesc de intestine prin faptul că au un perete mai gros şi o consistenţă elastică.
La căţea şi pisică coarnele uterine sunt rectilinii, subţiri, cu un calibru aproape uniform pe toată întinderea lor. Privite în ansamblu, au aspectul literei “V” şi sunt unite la baza lor printr-un mezou scurt.
Corpul şi coarnele uterine cuprind mucoasa (endometrul), musculoasa (miometrul) şi seroasa (foiţa viscerală a peritoneului).
Endometrul este format dintr-un epiteliu de acoperire şi un corion bogat în celule glandulare. Mucoasa uterină este subţire, cu aspect catifelat, punctată de numeroase orificii glandulare. Epiteliul de acoperire al endometrului este cilindric şi este constituit din celule ciliate şi secretorii. Mucoasa uterină la vacă este dotată cu circa 100mii de glande uterine, majoritatea fiind concentrate la coarnele uterului. Epiteliul mucoasei şi glandele uterine, spre deosebire de epiteliul vaginului, cervixului şi oviductelor, nu secretă copuşi ce conţin mucină.
La rumegătoare mucoasa uterină prezintă nişte formaţiuni speciale – carunculi(carunculae uteri). În corpul uterin carunculii sunt dispuşi neuniform, iar în coarne – în 4 rânduri longitudinale. La vacilenegestante carunculii ating lungimea de 4-14mm, lăţimea de 3-9 şi înălţimea de 1,2-4mm. Numărul lor variază: la vaci 86-126, uneori 39-200, iar la oi 88-110. La vaci carunculii sunt bombaţi, iar la oi şi capre sunt în formă de cupă. Fiecare caruncul are nişte adâncituri – cripte, în care se ancorează vilozităţile învelitorii vasculare a fătului. Odată cu instalarea şi avansarea gestaţiei carunculii se măresc considerabil în volum şi pot fi palpaţi prin traversul rectului, fapt ce are o însemnătate practică în diagnosticarea gestaţiei.