Reacţia generală coincide, după timp, cu estrul. Deşi atrag masculii, la tentativa acestora de îmbrăţişare femelele adoptă un comportament agresiv prin care alungă pe cei isteţi.
Căldurile se manifestă la 4-5 zile, dar mai frecvent la 9-12 zile de la debutul estrului şi au o durată de 1-3 zile. Sfârşitul căldurilor coincide cu încetarea estrului. În stadiul de călduri căţelele devin jucăuşe, prietenoase, caută masculul (masculii), care se adună în jurul femelei; la apropierea acestora ea ridică coada uşor lateral, campează şi stă liniştită pe durata coitului.
La atingerea cu mâna de regiunea perineală sau de labiile vulvare căţeaua reacţionează prin retragerea vulvei şi ridicarea cozii lateral, iar la netezirea şi apăsarea pe regiunea sacrală, femela ia poziţia caracteristică. Mucusul estral spre sfârşitul căldurilor devine transparent. După 2 zile de la prima acceptare a montei (când se produce şi ovulaţia), femelei îi scade treptat libidoul, dar mai poate fi copulată de masculi foarte insistenţi.
Ovulaţia se produce succesiv la sfârşitul căldurilor şi, datorită acestui fapt, căţeaua poate fi fecundată de mai mulţi masculi în aceeaşi perioadă de călduri, ceea ce duce la numeroase cazuri de superfecundaţie. În ovarele căţelelor se dezvoltă şi se maturează 4-10 foliculi ovarieni. Toţi foliculii maturaţi ovulează pe parcursul a 12-24 ore. Însă ovocitele expulzate din foliculi nu sunt mature; ele pot fi fecundate doar după 3 zile de aflare în oviduct şi păstrează această capacitate timp de 24 ore.
Sprmii masculului, ajunşi în conductul genital al femelei, îşi păstrează capacitatea fecundativă timp de 7 zile. Prin urmare, momentul optim pentru montarea femelei este ziua a 2-4-a după debutul căldurilor. Deoarece termenii de producere a ovulaţiei prezintă variabilităţi individuale, căţelele se montează de două ori, la un interval de 48 ore.
Stadiul de inhibiţie al ciclului sexual (faza luteinică) este faza ciclului sexual care corespunde perioadei de organizare a corpului galben, cu o durată de 60-105 zile.
Organizarea corpului galben se soldează cu sinteza secretoare a progesteronului care provoacă hiperplazia glandelor endometriale şi secreţia embriotrofului.
Secreţia de vârf a progesteronului se remarcă în ziua a 20-30-a a fazei luteinice, indiferent dacă s-a produs sau nu fecundaţia, şi scade treptat către ziua a 70-80-a (în cazul gestaţiei secreţia progesteronului scade în zilele a 60-68-a adică către momentul fătării).
Datorită secreţiei de progesteron de durată a corpilor luteali, femelele nefecundate sau private de prezenţa masculilor pot prezenta o pseudo-gestaţie sau endometrite cronice (piometrul), favorizate de acţiunile repetate a progesteronului asupra uterului, unde acesta determină evoluţia proceselor hiperplastice şi modificările chistice în endometru, făcându-l sensibil la infecţie.
Stadiul de echilibru al ciclului sexual durează 90-150 zile.
La pisică apariţia pubertăţii este condiţionată de greutatea corporală şi de sezonul de naştere, apărând toamna la femelele născute primăvara; creşterea duratei zilei reprezintă un stimul determinant al ciclului de călduri la femelele pubere.
Pisica face parte din categoria femelelor diciclice, cu ovulaţia provocată. Ciclul sexual la pisică se deosebeşte de cel de la iepuroaică prin faptul că ea acceptă masculul numai în timpul căldurilor.
Pisicile în călduri devin mai prietenoase şi emit nişte ţipete caracteristice care atrag masculii. Libidoul se manifestă prin lăsarea jumătăţii anterioare şi ridicarea trenului posterior, prin frecarea trenului posterior de podea, urinări dese şi apetit capricios. Uneori comportamentul sexual la pisică se exteriorizează destul de pregnant, încât îl face pe stăpân s-o suspecte de rabie: femela simulează o colică gastrointenstinală; alteori, manifestă durerile fătării.
La intromisiune pisica emite un ţipăt, iar la îndepărtarea cotoiului ea schiţează un atac, apoi se rostogoleşte şi îşi linge vulva. La pisică, ovulaţia este provocată, fiind necesare, de regulă mai multe monte.
După fătare, căldurile reapar la 1-2 luni. Dacă nu a avut loc fecundaţia, corpul galben persistă 2 luni, după care regresează; în acelaşi timp, în ovar se maturează noi foliculi şi căldurile reapar. Un ciclu sexual este separat de cel anterior printr-un interval de 5-6 luni.
La iepuroaică funcţia aparatului genital se manifestă pe tot parcursul anului cu o perioadă de repaos către sfârşitul verii. Iepuroaica nu are un ciclu sexual asemănător cu cel al animalelor cu ovulaţie spontană. În ovare se găsesc întotdeauna foliculi pe cale de maturare. Ovulaţia la această specie este provocată de actul montei şi se produce la 10-11 ore după coit.
Ciclul sexual la iepuroaică este blocat în faza foliculinică; cea de a doua fază – luteinică – survine numai după ovulaţia provocată de actul sexual.
În cazul când iepuroaica nu a fost montată, foliculii maturi persistă câtva timp, apoi suferă procesul de regresiune, pe ovar maturându-se alţi foliculi. Din această cauză, iapuroaica se găseşte în călduril timp de mai multe săptămâni, gata să fie montată de iepuroi. Dorinţa de împerechere nu se manifestă întotdeauna intens. Ea poate fi descoperită prin modificările organice care se produc în tractusul genital. Se observă, astfel, congestia şi acumularea lichidului sero-mucos în vagin, precum şi mărirea mamelelor. Vulva are o culoare roşie vie. Frotiul vaginal conţine celule mari anucleate, care constituie un semn mai sigur al căldurilor decât manifestarea libidoului.
Chiar din primele zile după fătare, pe ovare la iepuroaică se observă foliculi maturi, de aceea montarea lor se soldează cu parvenirea unei noi gestaţii.
Cunoaşterea mecanismelor de reglare a ciclului sexual la animale este necesară atât pentru elucidarea multor stări patologice, cât şi pentru alegerea corectă a metodelor şi remediilor de dirijare a proceselor sexuale.
Apariţia primului ciclu sexual marchează stadiul în care atât sistemul neuro-endocrin, cât şi aparatul genital au ajuns la un anumit grad de maturizare şi receptivitate, care permit interacţiuni corelative capabile să ducă la elaborarea ovulelor mature, la comportamentul caracteristic al femelelor în călduri, la pregătirea endometrului pentru nidaţie.
La coordonarea ciclului sexual participă în egală măsură sistemul nervos şi cel endocrin, principala punte de legătură dintre neuro- şi endocrinofiziologie fiind neurosecreţia.
Calitatea înaltă a funcţiei de reproducţie depinde de condiţiile mediului extern, care stimulează mecanismele interne de reglare. Insolaţia, alimentaţia şi contactul cu masculul sunt factorii externi principali care condiţionează manifestarea funcţiei sexuale.
Dacă individul a ajuns la maturitate sexuală, excitanţii pozitivi ai mediului extern conduc la apariţia reflexelor opto-, olfacto- şi fono-sexuale, iar alimentaţia raţională asigură un metabolism corespunzător cu acţiune favorabilă asupra întregului sistem neuro-endocrin. Sistemul nervos, în acest sens, joacă rolul cel mai important, realizând în colaborare cu hipotalamusul şi hipofiza o armonie neuro-hormonală, în cadrul căreia se desfăşoară activitatea sexuală.
Un rol important pentru reproducţie îl are modificarea tonusului sistemului nervos simpatic şi parasimpatic. Astfel, la o femelă negestantă, în condiţiile unor factori de mediu favorabili de la ovulaţie şi până la concepţie, preponderenţă are tonusul nervos parasimpatic. În cazul unor condiţii de furajare, întreţinere şi microclimă necorespunzătoare domină sistemul simpatic, atrăgând după sine dereglarea şi întreruperea ciclului sexual. Sistemul nervos vegetativ acţionează prin intermediul plexului spermatic intern şi ganglionilor intramurali.
Un rol important în activitatea de reproducţie o au, după cum s-a arătat, factorii de mediu ca lumina şi temperatura. Primăvara şi vara domină, în cea mai mare parte, undele lungi (infraroşii). Excitanţii care pornesc de la retină şi traversează traseul optico-hipotalamo-hipofizar fac ca hipofiza şi tiroida să răspundă diferit la calitatea radiaţiilor solare. Sub influenţa radiaţiilor de primăvară şi a creşterii temperaturii, activitatea tiroidei scade la nivel normal. Iarna şi toamna, sub acţiunea razelor infraroşii, tiroida acţionează mai intens şi secretă cantităţi mai mari de tiroxină. Ciclul sexual la femele este dereglat în timpul zilelor prea călduroase; ca atare scade concepţia, întrucât scade activitatea tiroidei şi a metabolismului.
Mecanismul neuro-endocrin de reglare a ciclului sexual este următorul:
Diferiţii stimuli senzoriali externi (intensitatea luminii şi durata zilei, temperatura mediului ambiant, semnalele acustice şi olfactive emise de masculi, aspectele cantitative şi calitative ale nutriţiei şi altele) acţionează asupra sistemului nervos central, prin intermediul analizatorilor, provocând impulsuri la nivelul centrilor hipotalamici. Celulele neurosecretoare din aceşti centri transmit pe calea sistemului port-hipotalamo-hipofizar declanşatori de secreţie, RH (Releasing Hormons) sau RF (Releasing Factors) pentru hipofiză; aceşti hormoni induc elaborarea şi eliberarea hormonilor gonadotropi antero-hipofizari, a prolactinei şi a altor hormoni tropi hipofizari.
În sfera reproducerii acţionează nemijlocit următorii hormoni hipotalamici:
1. Gn-RH – hormonul de eliberare a gonadotropinelor;
2. P-RH şi P-IH – hormonul de eliberare şi respectiv de inhibare a prolactinei;
3. Ocitocina (este secretată de nucleii supraoptici şi paraventriculari din hipotalamus, însă are ca loc de depozitare hipofiza posterioară).
Hormonul de eliberare a gonadotropinelor (Gn-RH) este un decapeptid care, prin intermediul sistemului port-hipotalamo-hipofizar, ajunge în adenohipofiză unde induce secreţia celor două gonadotropine (FSH şi LH) glico-proteice în celulele beta- şi gama-bazofile.
Tiroxina, produsă ca urmare a creşterii activităţii tiroidei, îşi execută influenţa în două direcţii: pe de o parte, stimulează granularea bazofilă a celulelor cromofobe, sporind secreţia de FSH, iar pe de altă parte, sensibilizează foliculii cei mai dezvoltaţi ai ovarului faţă de FSH.
Hormonul de stimulare foliculară (FSH) se varsă în circuitul sanguin şi ajunge la glanda receptivă, care este ovarul. Sub influenţa hormonului are loc creşterea, dezvoltarea şi maturarea unui sau mai multor foliculi ovarieni şi activizează din ce în ce mai mult teaca internă a foliculilor, fapt care duce la creşterea cantităţii de estrogeni (foliculină). În acest fel se ajunge la stadiul foliculinic.
Foliculina are efect atât local, asupra segmentelor aparatului genital, cât şi general, mai ales asupra sistemului nervos central. Astfel, ajunşi în sânge, estrogenii îşi realizează acţiunea în trei direcţii:
Þ la nivelul aparatului genital, datorită proprietăţilor lor de a produce hiperemie hiperplazică şi hipersecretic, estrogenii determină o congestie a tractusului genital, hiperplazia mucoasei uterine, a glandelor şi a epiteliului vaginal. Intensifică secreţia glandelor uterine pentru realizarea copulaţiei, transportului şi capacităţii spermiilor;
Þ prin efectul lor asupra sistemului nervos central, estrogenii provoacă instalarea dominantei sexuale şi apariţia comportamentului sexual, exteriorizat prin dorinţa de împreunare cu masculul;
Þ datorită acumulării unor cantităţi mari de estrogeni, intervine mecanismul de corelaţie inversă. Hipofiza este informată de starea actuală a gonadelor prin mesaje de reacţie, reprezentate de estrogenii secretaţi şi eliberaţi în circuitul sanguin.
Creşterea exagerată a titrului de estrogeni reduce secreţia de FSH în hipofiză şi sporeşte treptat secreţia de LH. Acţiunea conjugată a hormonului foliculostimulator şi a celui luteinizant definitivează maturarea foliculului ovarian, iar cantităţile mărite de LH pregătesc ovulaţia, formarea ţesutului luteinic şi organizarea corpului galben; împreună cu prolactina (LTH) sunt responsabili de secreţia de progesteron.
În acest fel, se trece la stadiul luteinic, de inhibiţie, în care activitatea centrilor subcorticali este diminuată. Astfel, nivelul ridicat al progesteronemiei atenuează modificările realizate de estrogeni în fazele precedente ale ciclului sexual, iar prin inhibarea sintezei de FSH sunt prevenite noi maturări foliculare şi ovulaţii. Progesteronul pregăteşte endometrul în scopul nidaţiei şi împiedică contracţiile uterine.
După cum cantităţile mari de estrogeni activizează secreţia de LH, în acelaşi fel cantităţile mari de progesteron stimulează elaborarea şi secreţia de FSH. Dar, până la recapacitarea întregului sistem intervine o fază de repaos, care corespunde stadiului de echilibru al ciclului sexual.
După această fază de refacere a potenţialului de sinteză, ciclul este reluat, sub influenţa factorilor de mediu şi a celor interni. De reţinut este faptul că mecanismul de reglare a ciclului sexual este mult mai complex şi în afară de circuitul de la organul de comandă la organul comandat prin intermeidul mesajului de reacţie, mai apar multe influenţe din partea celorlalte glande. Dintre acestea, de o mare importanţă se dovedeşte a fi activitatea tiroidei în coordonarea funcţiei gonadotrope a adenohipofizei. Se întâmplă, însă, de multe ori ca circuitul să fie blocat în stadiul foliculinic, luteinic sau în stadiul de echilibru al ciclului sexual.
Astfel, este cunoscut faptul că zona corticală a suprarenalei secretă corticosteroizi care participă la mecanismele de adaptare a animalelor la noile condiţii ale mediului extern. Ca urmare a unor stresuri prelungite corticosuprarenala produce cantităţi mari de ACTH şi mai mulţi corticosteroizi; brusc creşte activitatea sistemului nervos simpatic şi se inhibă procesele colinergice în sistemul nervos parasimpatic. Stresul puternic şi ca urmare ACTH au un efect de frânare în toate fazele de reproducţie: se produce dereglarea ciclicităţii sexuale şi blocarea ovulaţiei prin sistarea eliberării gonadotropinelor. Cantităţile excesive de corticosteroizi conduc la transformarea progesteronului în testosteron, ceea ce determină scăderea funcţiei ovarelor şi apare sterilitatea. Valori mari de corticosteroizi plasmatici favorizează evoluţia chiştilor ovarieni.