În cazul unei bune nutriţii, întreţineri şi exploatări raţionale, estrul, reacţia generală şi căldurile se manifestă aproape în acelaşi interval de timp, sincronic.
La formarea asincronică a stadiului de excitaţie, începutul manifestării estrului, reacţiei generale şi a căldurilor nu coincide în timp. Aceasta şi determină, în cazul lipsei genitostimulatorilor comiterea erorilor în depistarea căldurilor la femele şi apariţia sterilităţii dobândite artificial.
În stadiul de inhibiţie al ciclului sexual dispare dorinţa de împreunare şi semnele excitaţiei sexuale, treptat încetează secreţia de mucus.
Femelele manifestă o reacţie negativă faţă de mascul – respingere sexuală. La examenul rectal pe unul din ovare se poate palpa corpul galben în dezvoltare.
În stadiul de echilibru vaca manifestă o stare de indiferenţă faţă de mascul. La examenul rectal, pe unul din ovare se palpează corpul galben ca o formaţiune ovoidă, proeminentă pe ovar, cu diametrul de 1-2cm, ce poate ocupa o bună parte din ţesutul gonadei. Suprafaţa ovarului este deosebită datorită prezenţei foliculilor în diferite stadii evolutive.
Oile fac parte din grupa femelelor policiclice sezoniere. Funcţia aparatului genital la această specie se manifestă în special în sezonul de toamnă, iar la oile care nu au rămas gestante în această perioadă ciclul sexual poate apărea primăvara. Durata sezonului de reproducţie diferă în funcţie e întreţinere. Unele rase mai primitive, cum sunt Ţurcana şi Ţigaia, au un sezon de reproducţie mai scurt (2-3 cicluri sexuale pe sezon), pe când cele ameliorate au un sezon de reproducţie mult mai lung. La rasele Merions de Australia, romanov şi la cele de carne englezeşti, ciclul sexual se manifestă tot timpul anului. În condiţii Favorabile de macroclimă, furajare şi microclimă corespunzătoare unele rase pot deveni policiclice, adică căldurile se manifestă întregul parcurs al anului.
După fătare căldurile apar la rasa Ţurcană la 4-5 luni, iar la merinos 6-8 luni. La unele rase de oi, cum este Karakul, udpă sacrificarea mieilor şi ţinerea în comun a oilor cu berbecii căldurile pot apărea după 10-15 zile de la fătare.
Îmbunătăţirea stării de întreţinere şi alimentaţia raţională a oilor în sezonul de primăvară duce la întărirea sensibilităţii hipotalamusului faţă de estrogeni, precum şi a funcţiei gonadotrope. Acest lucru face posibilă obţinerea a 3 fătări în 2 ani.
Lactaţia frânează apariţia căldurilor, însă nu şi desfăşurarea ovulaţiei.
În timpul verii, activitatea ovariană se menţine, însă ovulaţia nu este însoţită de călduri. Apariţia căldurilor la oaie este influenţată de raportul lumină-întuneric din cursul unei zile. Acest raport este optim la un nivel de 1:2.
Furajarea şi întreţinerea raţională a oilor timp de două săptămâni accelerează apariţia sezonului de reproducţie.
În sezonul de reproducţie funcţia sexuală se intensifică, dar rata ovulaţiei este mai ridicată la mijlocul sezonului. La începutul şi sfârşitul sezonului de reproducere la multe oi are loc ovulaţia, dar nu şi manifestarea căldurilor.
O furajare de bună calitate în sezonul de reproducţie timp de 3-5 săptămâni face ca numărul gestaţiilor gemelare să crească de la 6-8% până la 40%.
Durata ciclului sexual este de 14-19 zile, cu o medie de 16-17 zile.
Stadiul de excitaţie sexuală la majoritatea oilor durează 3-6 zile. La rasele ameliorate şi la oile cu un grad sporit de îngrăşare durata acestuia este mai mare.
Estrul. Semnele clinice ale estrului sunt foarte puţin definite. Vulva este uşor edemaţiată. Gâtul uterin este hiperemiat şi închis, mucoasa vaginală este uşor congestionată, umedă şi lucioasă. Scurgerile mucoase de la nivelul vulvei sunt reduse cantitativ. În frotiul vaginal se găsesc leucocite, celule epiteliale normale sau spre cheratinizare.
Durata estrului la oile din diferite rase este de 20-60 ore, în meide de 36-38 ore.
Reacţia generală şi căldurile corespund unei intensificări a modificărilor prezente în estru. La nivelul ovarului se constată prezenţa foliculilor, unul sau mai mulţi, cu diametrul de 7-8 mm. Uterul are mucoasa congestionată, edemaţiată, hiperplaziată. Colul uterin este hiperemiat şi se deschide la sfârşitul căldurilor. Vaginul şi vulva sunt puţin congestionate şi edemaţiate. Mucusul vestibulo-vaginal se scurge în cantitate mică la nivelul comisurii vulvare.
Libidoul este slab manifestat, comparativ cu alte specii. Oile în călduri sunt neliniştite, behăie, refuză hrana, caută berbecii pe care îi urmează, sunt încercate e aceştia prin călcarea cu un membru anterior. Femelele în călduri se agită prin scuturarea frecventă a cozii şi se lasă să fie montate. Femelele se pot monta cu diferiţi masculi, deşi preferă pe cei de aceeaşi rasă.
Durata căldurilor la oi diferă în funcţie de rasă. Astfel, la oile Karakul libidoul durează în medie 33-39ore, la oile merinos – 38ore, iar la cele de rase englezeşti – 35 ore. Întrucât libidoul este destul de şters şi căldurile au o durată scurtă, pentru descoperirea oilor în călduri se folosesc genitostimulatori (berbeci vasectomizaţi sau cu devierea penisului etc.).
Ovulaţia are loc spre sfârşitul căldurilor, la 27-31 ore de la debutul lor. Dacă în timpul unui ciclu sexual se maturează câţiva foliculi, intervalul dintre dehiscenţele foliculare nu depăşeşte 4 ore.
Capra se înscrie în grupa femelelor policiclice: ciclul sexual la această specie se aseamănă cu cel de la oaie. Furajarea şi întreţinerea corespunzătoare a caprelor face ca să dispară sezonul de reproducţie.
Căldurile la capră sunt mai accentuate decât la oaie. Capra în călduri este neliniştită, se agită, nu are poftă de mâncare şi se modifică compoziţia laptelui care se coagulează la fierbere. În timpul căldurilor, dacă este izolată de mascul, ea atrage atenţia printr-un behăit puternic.
Durata ciclului sexual variază între 18-21 zile; la nulipare ciclurile sunt de 13-14 zile. Căldurile, stabilite de ţapul genitostimulator, durează 31-38 ore. Ovulaţia (se maturează câţiva foliculi) se produce cu câteva ore înainte de sfârşitul căldurilor (în intervalul de la 28 ore până la 36 ore de la debutul căldurilor).
Iapa face parte din grupa femelelor policiclice. Deşi în cazul unei bune alimentaţii şi întreţineri ciclurile sexuale se repetă tot timpul anului, sunt însă mai intense în sezonul de primăvară şi toamnă. Sezonul optim pentru apariţia unor călduri regulate şi intense este cel de primăvară, factorul determinant fiind creşterea duratei şi intensităţii luminii.
Se constată o mare variaţie în lungimea unui ciclu sexual, de la 9 la 33 zile cu o medie de 21 zile. Datorită unor particularităţi ale reproducţiei, la iapă este bine să se cunoască ciclul sexual la fiecare femelă în parte (durata şi intensitatea manifestării căldurilor), mai ales în herghelii.
După fătare, căldurile apar la 6-9 zile, au o durată de 2-9 zile şi poartă denumirea de “căldurile de mânz”.
În cazul lipsei căldurilor la începutul sezonului de reproducţie, prin administrarea de PGF-2-alfa are loc o rapidă involuţie a corpului galben, urmată de maturarea foliculilor ovarieni.
Estrul durează 5 şi mai multe zile. Ovarul pe care se maturează un folicul devine elastic şi îşi măreşte volumul. Oviductul se hipertrofiază, iar o parte din celulele epiteliale devin ciliate. Celulele neciliate devin intens secretorii. Uterul se hipertrofiază, este rigid, endometrul se hipertrofiază şi secretă un mucus clar şi în cantitate mare. Colul uterin este congestionat şi umed, iar pliurile cervicale au aspectul unei rozete. Cervixul este deschis, cu lumenul de 2,5-3,5cm. Vaginul prezintă mucoasa congestionată, se remarcă existenţa unei secreţii mucoase transparente. Frotiul vaginal conţine celule cu leucocite şi nuclei puţin vizibili.
Reacţia generală, la majoritatea iepelor, se manifestă evident. Iapa este neliniştită, devine nervoasă, mai ales la apropierea armăsarului, refuză hrana; femela nu se supune comenzilor călăreţului, se împotriveşte la îngrijire.
Căldurile durează 2-12 zile (2-5 zile la femelele nulipare şi 7-12 zile la iepele adulte). Manifestarea clinică a căldurilor este foarte evidentă. În această fază apare dorinţa de împreunare, care treptat se intensifică şi ajunge la apogeu în a doua jumătate a căldurilor. În acest timp femela ia din când în când o poziţie campată, urinează des, elimină cantităţi mici de urină amestecată cu mucus, deschide şi închide comisura inferioară a vulvei, evidenţiindu-se clitorisul. Femela oboseşte repede, este atentă, apoi devine nervoasă retivă, sensibilă, nechează des, ciuleşte urechile, bate din copite. La vederea armăsarului iapa se apropie de el şi acceptă monta.
Nu la toate femelele căldurile se manifestă evident, adesea ele sunt liniştite, încât trebuie adus armăsarul încercător pentru a le depista. Folosirea armăsarului încercător trebuie să se facă zilnic sau la două zile, la bara de încercare.
La examenul vaginal cu speculumul se constată modificări organice importante: mucoasa vaginală şi cervicală este puternic congestionată, acoperită cu un mucus transparent la începutul căldurilor, şi cenuşiu-murdar către sfârşitul lor.
Colul uterin este edemaţiat, uşor deviat spre planşeul bazinului. Orificiul cervical este dilatat, putându-se introduce cu uşurinţă cateterul de însămânţare în timpul inoculării spermei.
Uterul este hiperplaziat cu pereţii îngroşaţi şi prezintă contracţii active. Ovarul este piriform cu consistenţă elastică, volumul crescând mult. Pe unul din ovare se găseşte foliculul matur, fluctuant, de mărimea unei nuci.
Ovulaţia se produce prin fosa de ovulaţie, de obicei în a doua jumătate a căldurilor, cu aproximativ 24-48 ore înainte de sfârşitul lor, când temperatura corporală creşte cu 1-1,5°C. Ovulaţia are loc, de regulă, noaptea, în perioada de la orele 2 până la orele 7 dimineaţa.
La scroafă ciclurile sexuale se manifestă pe tot parcursul anului. Durata unui ciclu este, în medie, de 20-21 zile cu variaţii între 18-21 de zile.
După fătare apariţia căldurilor este condiţionată de lungimea perioadei de lactaţie. Căldurile apar chiar a doua zi după înţărcarea purceilor, atingând apogeul în zilele a 6-7-a, după care se constată o scădere a procentului de intrare în călduri până în ziua a 10-11-a. printr-o alimentaţie şi întreţinere bună şi contactul scroafelor cu vierul încercător (genitostimulator) căldurile pot să reapară înainte de înţărcarea purceilor, la 15-20 zile de la fătare.
Stadiul de excitaţie la scroafe poate fi sincronic (estrul, reacţia generală şi căldurile se manifestă succesiv în timp de 24 ore) şi asincronic (între manifestarea anumitor fenomene sexuale intervin pauze de 24-177 ore). Mai frecvent, ciclurile sexuale se formează asincronic în sezonul de vară.
Începând cu estrul, vulva devine extrem de edemaţiată şi congestionată la scroafe şi mai puţin la adulte sau la rasele cu vulva pigmentată. Mucoasa vaginală este în plină activitate; epiteliul prezintă 8-16 rânduri de celule, având la suprafaţă un rând de celule cilindrice. Uterul este uşor mărit în volum şi congestionat, colul uterin este hiperemiat şi umed. Pe suprafaţa ovarului, intens congestionat şi mărit, se observă 10-20 foliculi pe cale de maturare ce coexistă cu corpi galbeni în diferite faze de regresie.
Reacţia generală se manifestă prin neliniştea femelei, reducerea poftei de mâncare şi încercarea de a efectua salturi pe alte femele.
Căldurile au o durată de 40-50 ore. Pe ovare se constată maturarea mai multor foliculi. Uterul este mărit şi congestionat.
Coarnele uterine sunt rigide şi se contractă intens. Cervixul este îngroşat şi deschis. Vaginul prezintă mucoasa congestionată şi umectată de un mucus transparent.
Dorinţa de împreunare apare progresiv şi devine foarte intensă în a doua parte a căldurilor. Libidoul se manifestă prin agitaţie, apetit capricios, guiţat stringent şi prezenţa reflexului de imobilitate atât faţă de vier, cât şi faţă de om.
Ovulaţia la scroafe este spontană şi se produce la majoritatea foliculilor între 24 şi 36 ore de la debutul căldurilor. Intervalul dintre prima şi ultima ovulaţie este de circa 6 ore. De obicei ovulează de la 16 (la femelele multipare) până la 22 şi chiar mai mulţi foliculi ovarieni (la animalele adulte).
Pubertatea la căţele apare la vârsta de 8-10 luni, iar la unele rase de talie mare – mai târziu. O deplină capacitate de reproducţie căţelele ating la vârsta de 18-24 luni. Femelele fecundate mai devreme rămân nedezvoltate.
Deoarece prezintă o mare variabilitate de rasă sau individuală, reproducţia la căţele poate fi de tip mono- sau diciclic, cu un pronunţat caracter sezonier (primăvara sau (şi) toamna).
Durata ciclului sexual la căţele este diferită în funcţie de rasă, de alimentaţie, de starea de întreţinere şi varietăţile individuale. Astfel, lacăţelele din rasa Collie interciclul este de aproape 9 luni (260 zile) şi de circa 6 luni (185 zile), la căţelele Ciobănesc german, existând o tendinţă de ştergere a caracterului sezonier printr-o alimentaţie abundentă şi echilibrată tot timpul anului şi un mediu confortabil.
Estrul la majoritatea căţelelor durează 8-14 zile. În acest stadiu pe suprafaţa ovarului se observă foliculi pe cale de maturare; maturarea acestora se soldează cu sinteza estrogenilor care acţionează specific asupra aparatului genital şi asupra comportamentului femelei.
Mucoasele conductului genital vor prezenta hipertrofii ale celulelor, modificări circulatorii, hiperplazii cu descuamări şi cornificări. Modificările induse asupra endoteliului vascular endometrial de către estrogeni provoacă eritrodiapedeza, manifestată prin scurgeri vaginale cu aspect muco-hemoragic. Mucusul, cu miros caracteristic, este perceput de către mascul de la mari distanţe.