Condiţia apariţiei reflexelor sexuale este aceea ca în organism să circule cantităţi optime de androgeni, care să determine o stare de excitaţie a centrului libidoului. Aşa cum se ştie reflexele se împart în înnăscute (necondiţionate) şi dobândite (condiţionate).
Reflexele necondiţionate se manifestă prin tendinţa de împreunare care este caracteristică tuturor organismelor. Peste reflexele înnăscute se suprapun cele dobândite, care intensifică sau temperează manifestările activităţii sexuale.
Acţiunea reflexelor condiţionate se realizează cu ajutorul analizatorilor vizuali, auditiv, olfactotactili. Pe aceste căi activitatea sexuală este intensificată.
La realizarea reflexelor sexuale participă aparate receptoare, senzitivo-senzoriale, cu localizare în organele genitale, care sunt bogate în terminaţii nervoase.
Terminaţiile senzitive reacţionează la excitaţiile pe care le transmit sistemului nervos central, cele motoare provoacă contracţii musculare, iar cele secretoare determină eliberarea secreţiei glandelor anexe ale aparatului genital.
Transmiterea la scoarţă a diferitor impulsuri din mediul ambiant (lumina, temperatura, vederea unei femele în călduri etc.) se realizează cu ajutorul organelor de simţ (al văzului, mirosului, auzului şi simţului tactil). Excitanţii meidului extern produc impulsuri care se transmit pe aceste căi: la scoarţă şi acţionează asupra unui mecanism de excitaţie central, dar numai când acesta este sensibilizat de hormonii androgeni.
De la nivelul scoarţei pleacă impulsuri nervoase la hipotalamus, fiind stimulată eliberarea factorilor declanşatori RF (Releasing Factors). În acest fel celulele hipofizei anterioare sunt stimulate pentru secreţia hormonilor FSH şi ICSH.
Hormonul ICSH (Interstiţial Cells Stimulating Hormone) stimulează secreţia celulelor interstiţiale Leydig, respectiv secreţia de androgeni, hormoni care menţin reactivitatea sistemului nervos şi stabilesc un anumit grad de excitabilitate. Androgenii pregătesc epiteliul germinativ să răspundă la FSH, menţin troficitatea tubilor seminiferi şi a liniei seminale, fiind indispensabili unei spermiogeneze normale, contribuie la transportul spermiilor şi la copulare. Hormonii androgeni determină creşterea organelor genitale înainte de pubertate, a glandelor anexe, dimorfismul şi comportamentul sexual.
FSH-ul este implicat în dezvoltarea stadiilor incipiente ale spermiogenezei, aceasta fiind coordonată de androgeni; testosteronul asigură diviziunea reducţională a spermiocitelor primare, formarea spermidelor incipiente şi apoi a spermiilor; balansa FSH-ICSH – androgeni menţine continuitatea spermiogenezei.
Ocitocina, hormon al hipotalamusului, determină contracţia musculaturii netede a canalelor seminale la fiecare 7-8 secunde, asigurând migraţia spermiilor prin tubii seminiferi şi tranzitul epididimar al gameţilor, iar în timpul actului sexual contracţiile musculaturii netede a căilor spermatice şi ale glandelor anexe asigură eliminarea spermei (ejacularea).
Prin urmare, hormonii constituie o verigă importanţă în lanţul reglării nervoase a proceselor sexuale. În afară de hormonii hipofizari şi cei testiculari, în procesul de reproducţie la masculi participă şi alţi hormoni ca: hormonii secretaţi de suprarenală, epinefrina care reduce concentraţia şi mobilitatea spermiilor, tiroxina care are efect favorabil asupra libidoului sexual, în timp ce tiroidectomia suprimă procesele sexuale.
Activitatea glandelor endocrine depinde de sistemul nervos. Datorită interacţiunii reciproce a sistemului nervos şi celui endocrin este posibilă declanşarea actului sexual.
Actul sexual reprezintă un proces complicat de interacţiune reciprocă care constă în împreunarea a doi reproducători de sexe opuse, în urma căreia sperma masculului este depusă în aparatului genital feminin. Actul montei este asigurat de un mecanism neuroendocrin, la baza căruia stă desfăşurarea reflexelor sexuale necondiţionate peste care s-au suprapus reflexele condiţionate.
Totalitatea reflexelor sexuale necondiţionate constituia instinctul sexual. Acesta se manifestă odată cu apariţia maturităţii sexuale – moment în care încep să fie eliminate de pe ovar ovule mature şi din testicul spermatozoizii fertili.
Reacţia organismului la hormonii sexuali se exprimă prin dorinţa de împreunare, în urma căreia are loc actul de copulaţie.
Stimulii senzoriali externi (insolaţia, temperatura, lumina, semnalele acustice, olfactive şi tactile emise de masculi şi femele în călduri, aspectele cantitative şi calitative ale nutriţiei şi altele) acţionează asupra sistemului nervos şi hipotalamusului, antrenând mecanisme neuroendocrine care stau la baza formării şi manifestării reflexelor sexuale.
Reflexele sexuale la majoritatea animalelor se succed în următoarea ordine: reflexul de erecţie, de îmbrăţişare, de împerechere sau intromisiune şi de ejaculare, toate acestea fiind precedate de căutarea partenerilor (reflexul de apropiere).
Căutarea partenerilor se face prin semnale caracteristice emise de femelele care transmit informaţii despre starea lor de receptivitate şi ating masculii. Un rol important în contactul dintre masculi şi femele îl au semnalele olfactive datorită feromonilor, care determină mirosul specific al femelelor în stadiul de excitaţie al ciclului sexual. Pentru recunoaşterea partenerilor fonaţia şi audiţia constituie mijloace deosebite.
La majoritatea speciilor, în cadrul reflexului de apropiere masculii adulmecă perineul şi vulva femelelor, iar mirosul specific estral determină armăsarul, taurul şi berbecul să adopte o postură caracteristică: înalţă capul şi ridică buza superioară după care treptat se excită, se produce erecţia şi se elimină o cantitate mică de secreţie anexă.
Începând cu estrul, femelele prezintă o toleranţă sporită faţă de masculi, se află în apropierea lor, dar la tentativele de montare se îndepărtează sau îi atacă cu agresivitate. Femelele în călduri devin receptive, iar la apropierea masculilor adoptă de regulă o poziţie campată, ridică coada şi aşteaptă liniştite monta.
În funcţie de specie reflexul de apropiere este cel mai evident la armăsar, care manifestă stare de agitaţie puternică, nechezături frecvente, adulmecarea regiunii vulvare, contact nazo-nazal timp de aproximativ câteva minute; uneori armăsarul muşcă iapa.
Berbecul se apropie de oaia în călduri, o abordează prin lovituri uşoare cu capul şi apoi, în regiunea abdominală, cu unul din membrele anterioare.
Vierul se plimbă în jurul scroafei în călduri, o împinge mai ales în regiunea flancului, scoate grohăituri caracteristice, realizează frecvente contacte nazo-nazale şi nazo-vulvare şi salivează abundent, pe măsură ce îi creşte treptat starea de excitaţie sexuală.
La taur reflexul de apropiere se manifestă prin mugete repetate, salivaţie şi adulmecarea regiunii vulvare.
Erecţia este reflexul sexual care îşi are sediul în măduva sacrală cu contribuţia scoarţei cerebrale şi a sistemului neuro-vegetativ. Componentele nervoase parasimpatice care contribuie la erecţie sunt constituite din ramurile ventrale ale primelor 3 perechi de nervi sacrali, din nervul splanhnic pelvin (cu rol în vasodilataţie şi relaxarea retractorului penian) al nervului pudend; aceşti nervi stimulează dilatarea arterelor pelvine şi împiedică returul sângelui venos din penis.
Erecţia este asigurată de afluxul sanguin în cei doi corpi cavernoşi penieni şi ţesutul spongios al uretrei, dilatarea sinusurilor cavernoase fiind facilitată de încetinirea circulaţiei de întoarcere realizată prin contracţia musculaturii netede a corpilor cavernoşi, ischiocavernoşi şi bulbospongioşi.
La taur în timpul erecţiei, muşchiul ischiocavernos produce 4-5 contracţii care pompează, ridicând presiunea intrapeniană a sângelui la 14000mm ai coloanei de mercur.
Exteriorizarea penisului la rumegătoare şi suine se produce ca urmare a desfacerii “S”-ului penian.
Structura diferită a penisului la armăsar face ca presiunea maximă din corpii cavernoşi să fie de numai 1000mm coloană de mercur.
La câine erecţia este ajutată de contracţia sfincterului vulvar al căţelei (ţesut erectil vestibular) care urmează intromisiunii şi efectului de pompare al muşchiului ischiocavernos.
Timpul necesar erecţiei depline depinde de tipul organului copulator, fiind îndelungat la tipul musculo-cavernos (armăsar şi câine) şi scurt la tipul fibro-elastic (rumegătoare şi vier).
Constă în saltul masculului pe femela în călduri şi cuprinderea flancurilor ei cu membrele anterioare. Armăsarii şi vierii prezintă o manifestare intensă a reflexului de cuprindere pe când la berbeci şi tauri acest reflex este mai puţin evident. Fiind un reflex nespecific masculii efectuează salturi pe femele care nu sunt în călduri, alţi masculi sau manechine. Acest reflex se produce numai în cazul în care masculul se poate sprijini pe trenul posterior. În cazul unor tulburări ale trenului posterior (afecţiuni ale bazinului, articulaţiilor, afecţiuni podale etc.) masculul nu poate efectua saltul pe femelă.
Concomitent cu reflexul de salt şi îmbrăţişare începe să se manifeste şi reflexul de împreunare.
Numit şi reflexul de intromisiune sau coitul, el face parte din grupa reflexelor necondiţionate şi constă în introducerea penisului în vaginul femelei. Intromisiunea este condiţionată de erecţie şi salt. După introducerea penisului în vagin, prin efectuarea unor mişcări de trecere, organul copulator percepe prin terminaţiile nervoase de pe suprafaţa glandului excitaţiile termice şi de presiune.
Aceste senzaţi provoacă pe cale reflexă ejacularea prin excitarea centrului ejaculării.
Intromisiunea penisului în vagin este înlesnită de poziţia campată a femelei, de mucusul de călduri care tapetează pereţii vaginului, cât şi de secreţiile glandelor anexe ale aparatului genital mascul.
Reflexul de ejaculare se produce în urma intromisiunii şi constă din eliminarea spermei în căile genitale.
Stimulii care iniţiază ejacularea pornesc de la gland, cei termici sunt esenţiali la rumegătoare, iar presiunea exercitată de organul copulator femel este caracteristică necesară pentru vier, câine şi armăsar. Contracţiile succesive de tip peristaltic iniţiate la epididim şi propagate de-a lungul canalului deferent împing treptat masa seminală depozitată la nivelul epididimului sau ampulelor canalelor deferente până la expulzarea ei în mediul exterior. Concomitent, componentele musculare netede din pereţii glandelor anexe se contractă şi evacuează conţinutul acestora în uretră.
Nervii simpatici care controlează ejacularea provin din perechile 2-5 lombari, sunt nervii pudenzi, hipogastrici şi plexul pelvin; reflexul ejaculării este stimulat de terminaţiile nervoase din glandul penian.
În timpul ejaculării încep să funcţioneze succesiv glandele anexe ale aparatului genital. Iniţial, după reflexul de erecţie se elimină o cantitate mică de secreţie produsă de glandele mucoasei uretrale şi de glandele bulbo-uretrale. După secreţia bulbo-uretrală se elimină conţinutul epididimului – masa de spermatozoizi, care se amestecă cu lichidul prostatic şi, în sfârşit, se elimină secreţia veziculelor (glandelor) seminale.
Ejacularea poate fi sincronă şi asincronă.
La rumegătoare ejacularea se declanşează sincron, adică toate părţile componente ale spermei se elimină în acelaşi timp.
La armăsar, câine şi vier ejacularea se produce asincron: iniţial se elimină secretul glandleor uretrale şi bulbo-uretrale, ulterior se elimină masa de spermatozoizi amestecată cu secretul glandei prostata şi spre sfârşitul ejaculării se elimină secretul glandelor seminale care împinge sperma în coarnele uterine; transformându-se într-o masă gelatinoasă, la monta naturală secreţia seminală împiedică refularea spermei, constituind un dop cleios biologic la nivelul lumenului cervical.
Principalul mecanism fiziologic de reglare a algoritmului genetic al reproduc]iei animalelor este instinctul sexual. Instinctul sexual (genetic) se instalează odată cu maturitatea sexuală şi se manifestă în timpul stadiului de excitaţie al ciclului sexual printr-un lanţ de reflexe necondiţionate.
În succesiunea lor, ordinea reflexelor sexuale la femele este următoarea:
1. Reflexul erecţiei constă în modificarea morfofiziologică a aparatului genital înainte de montă (coit). Prin erecţie se produc procesele indispensabile pentru a putea efectua actul sexual. La femelele animalelor domestice erecţia se materializează în tumefierea corpilor cavernoşi ai clitorisului, tumefierea vulvei şi hiperemia activă a mucoaselor vaginului şi cervixului, în urma afluxului sanguin. Cecumul se întredeschide. Evoluează semnele estrului.
2. Reflexul de apropiere (locomotor) se caracterizează prin căutarea partenerilor şi atragerea masculilor. Căutarea masculilor se face prin semnele caracteristice, care dau indicaţii asupra stării lor de recepţionare. Femela manifestă «ritualul de îngrijire» (mirosirea, lingerea, muşcăturile, jocul şi lupta, atitudinea corporală). Reflexul de apropiere după timp coincide cu debutul fenomenului excitaţiei sexuale şi treptat se schimbă cu reflexul de îmbrăţişare.
3. Reflexul de îmbrăţişare (maunting) se caracterizează prin încercări dese de a înfăptui saltul pe alte femele (sau masculi) şi fixarea corpului lor cu membrele anterioare. Femela se lasă săltată de alte femele, dar nu admite saltul masculului. Reflexul culmină cu fenomenul de excitaţie sexuală.
4. Reflexul de împerechere (de copulaţie, coitul), se manifestă prin contractarea ritmică a unor grupe de muşchi şi îndoirea coloanei vertebrale. Femela se află într-o stare de excitaţie sexuală foarte înaltă. Clinic se remarcă nu numai mişcările de copulaţie, dar şi luarea unei poziţii favorabile actului sexual. Reflexul se manifestă numai în timpul căldurilor şi se încheie cu ejacularea.
5. Reflexul de ejaculare la femele decurge în două faze. În prima fază se elimină secretul glandelor vestibulare şi vaginale. Faza a doua a ejaculării coincide cu momentul orgasmului. În acest timp apar contracţiile peristaltice, tetanice ale uterului şi cervixului; mucusul estral este aruncat din corpul uterin; la rumegătoare mucusul estral se scurge din abundenţă la fundul boltei vaginale.